Gorghiu, scrisoare către Ciolacu și Meleșcanu pentru a fi dezbătute în Parlament inițiativele PNL care au ca obiect siguranța cetățeanului

Gorghiu, scrisoare către Ciolacu și Meleșcanu pentru a fi dezbătute în Parlament inițiativele PNL care au ca obiect siguranța cetățeanului
Publicat: 30/09/2019, 10:04

„Scrisoarea pe care o voi adresa astăzi președinților celor două Camere ale Parlamentului, prin care le solicit să întreprindă demersurile necesare pentru ca inițiativele legislative din partea Partidului Național Liberal, care au ca obiect siguranța cetățeanului, să fie dezbătute de urgență!”, a scris Alina Gorghiu pe Facebook.

Printre propunerile PNL pe care Alina Gorghiu vrea să fie discutate de urgență în Parlament se numără și abrogarea Legii recursului compensatoriu sau implementarea sistemului „Alertă Copil”.

Redăm integral textul scrisorii vicepreședintelui Senatului Alina Gorghiu, către Marcel Ciolacu și Teodor Meleșcanu, președinții celor două Camere ale Parlamentului.

„Domnilor președinți,

În contextul numeroaselor fapte prevăzute de legea penală contra libertății și integrității sexuale, unele soldându-se chiar cu moartea, care au avut loc, mai ales în ultimul timp, asupra cetățenilor minori, ținând cont că nicio autoritate publică nu a venit cu soluții eficiente pentru a preveni astfel de evenimente tragice, având în vedere că Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român, prin calitatea de unică putere legiuitoare a țării, îi revine obligația de a adopta legi în interesul și pentru siguranța cetățenilor,

Dat fiind că PNL, de-a lungul timpului, a venit cu propuneri legislative eficiente pentru combaterea acestor infracțiuni, însă toate au fost blocate de PSD, fie la Senat, fie la Camera Deputaților, Vă solicit respectuos să faceți toate demersurile, potrivit drepturilor și obligațiilor care vă incumbă în calitate de conducători ai celor două Camere ale Parlamentului, pentru a vă asigura că inițiativele legislative din partea PNL care au ca obiect siguranța cetățeanului, vor ajunge să fie dezbătute de urgență!

Propunerea privind abrogarea Legii recursului compensatoriu
Propunere pentru instituirea sistemului „Alertă Copil”
Propunere ce implementează sistemul de supraveghere cu brățară electronică a condamnaților pentru fapte de violență, care au fost eliberați condiționat”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
El este afaceristul român care s-a stins din viață în timp ce repara o mașină....
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
Licitație inedită. Cât valorează semnătura lui Messi pe un simplu șervețel
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
CRISPR ar putea trata orbirea moștenită, arată datele preliminare
×